A fost carnagiu, sâmbătă, la Pădurea Sarului. Două persoane au murit, iar alte trei au fost rănite, în urma unui grav accident de circulație. Unul dintre răniți a fost preluat de elicopterul SMURD și transportat la Craiova.
Potrivit polițiștilor, șoferul care a provocat accidentul consumase alcool. În vară, o familie formată din doi copii mici și părinții lor au murit într-un accident la Pădurea Sarului. Sâmbătă, la Balș, o fată de 18 ani a fost rănită, într-un alt accident de circulație. Tânăra a fost scoasă cu greu dintre fiarele contorsionate și a ajuns la spital în comă.
Și în comuna Optași, două mașini s-au lovit violent, după ce unul dintre șoferi a pierdut controlul volanului. Polițiștii au deschis o anchetă și în aceste cazuri.
Încă un accident a avut loc și ieri, tot în zona Pădurii Sarului. Trei tineri care mergeau la facultate la Craiova au ajuns la spital, după ce șoferul, care era începător, a pierdut controlul volanului, iar mașina ajuns în pădure. Polițiștii continuă cercetările pentru toate cele patru accidente.