A XIII-a ediție a concursului „Medicii de mâine” a adus și anul acesta un număr impresionant de elevi din 12 județe ale țării. 142 de elevi de gimnaziu și liceu au participat la acest concurs, organizat an de an de către Colegiul Național „Radu Greceanu”. Atât profesorii, cât și elevii spun că această competiție este o modalitate perfectă de a-i pregăti pe tineri pentru o viitoare carieră în domeniul medical, obișnuindu-i totodată cu admiterea la facultate și cu emoțiile unui examen.
Cei mai buni elevi au fost premiați cu echipamente medicale, materiale școlare, diplome și medalii.
Și în acest an, Consiliul Județean Olt a susținut acest concurs.
Cu sprijinul autorităților și implicarea cadrelor didactice, competiția continuă să ofere elevilor încrederea necesară pentru a-și urma visul de a deveni viitorii specialiști în sănătate.