EngiNeerds și EngiNeerds NextGen, cele două cluburi ale Colegiului Național „Radu Greceanu” au fost, astăzi, gazdele unei competiții de robotică inedite pentru comunitatea slătineană. „Oltenia Sandstorms” s-a numit competiția care a adunat la start 12 echipe din regiunea Sud-Vest Oltenia care și-au pus roboții în ringul din amfiteatrul liceului.
Au fost prezente echipe din mai multe localități, precum Slatina, Craiova, Pitești, Râmnicu Vâlcea. Cu toții s-au înscris în competiție pentru a-și testa roboții și pentru a aduna cât mai multe puncte în clasamentul general.
Printre principalii parteneri ai organizării acestei competiții au fost și cluburile Interact Slatina, Rotaract Slatina Alutus și Rotary Club Slatina, care a răspuns prompt solicitărilor clubului de robotică de la „Greceanu”, atât cu asigurarea mai multor resurse materiale, cât și financiare.
Oltenia SandStorm este o competiție regională de robotică organizată în cadrul programului educațional FIRST Tech Challenge (FTC), parte din calendarul de evenimente FTC din România pentru sezonul 2025-2026.