Rezultatele inițiale ale Evaluării Naționale 2025 au adus județului Olt cea mai bună rată de promovare din ultimii 15 ani. Potrivit datelor oficiale, 80,75% dintre candidații înscriși au obținut medii peste 5. Cea mai mare surpriză din acest an vine de la Balș. În top 20 medii la examen, patru sunt de la Școala Gimnazială „Mihail Drumeș”, performanță pe care nicio altă unitate de învățământ din Olt nu a reușit să o atingă.
Pe lângă procentul record de promovare, Oltul se remarcă și prin numărul semnificativ de medii mari. Nu mai puțin de 337 de elevi au fost notați cu medii între 9 și 9,99, reprezentând un procent de 11,6%. O singură medie de 10 a fost înregistrată în urma afișării rezultatelor inițiale, fiind obținută de un candidat de la Colegiul Național „Radu Greceanu”. Începând de astăzi și până pe 5 iulie, elevii își pot vizualiza lucrările și depune contestații, urmând ca rezultatele finale ale examenului de Evaluare Națională să fie afișate pe data de 10 iulie.