Au fost emoții mari, astăzi, și pentru bobocii de la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” din Slatina. Elevii de clasa pregătitoare au pășit timizi, dar încrezători spre noul an școlar. Îi așteaptă multe surprise, lucruri noi și interesante, însă ideea de a merge la școală îi încântă cel mai mult. Iar pentru a-i ajuta în lumea cunoașterii, dascălii le sunt alături la fiecare pas.
Peste 500 de elevi vor învăța în acest an la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” din municipiul Slatina. O școală cu renume, cu rezultate bune la învățătură, cu elevi și dascăli pe măsură.