Colegiul Național „Radu Greceanu” a sărbătorit în această perioadă un eveniment important pentru elevii care i-au trecut pragul și pentru dascălii care au format generații întregi de tineri de-a lungul timpului. Pe 7 iunie, unitatea școlară a împlinit 140 de ani de tradiție și excelență în educație, fiind unul dintre cele mai bune colegii din județul nostru. La festivitate au fost prezenți atât foști elevi și profesori, cât și dascăli și tineri din ziua de azi. Plini de emoție și nostalgie, cu toții au vorbit despre ce reprezintă „Radu Greceanu” pentru ei, mândri că pot să facă parte din colectivul acestui liceu cu renume la nivel național. Prin acțiunile desfășurate pe parcursul acestei zile speciale, ei au demonstrat atât pregătirea, dedicarea și munca de suflet a cadrelor didactice de aici, cât și faptul că acest colegiu național lansează adevărați oameni, care sunt gata să se remarce mai departe în cele mai importante domenii.
Evenimentul s-a bucurat de un număr impresionant de participanți, care au savurat din plin atmosfera liceului lor iubit, devenit o a doua casă pentru ei.