Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Încrezători, în lumea cunoașterii
11.09.2017
Autor articol: Simona Vârban
Vizualizari: 638

Cu multe emoţii, dar încrezători că vor descoperi o lume nouă, prichindeii de la clasa pregătitoare au fost primiţi într-o atmosferă de poveste, în sălile de clasă. La Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga”, din Slatina, cei mai mici dintre şcolari au venit astăzi la şcoală bucuroşi să înceapă o nouă aventură, în „clasa spriduşilor” şi „clasa fluturaşilor”.


Pentru copiii de la clasa pregătitoare, începutul de an şcolar reprezintă şi începutul unui drum captivant al cunoaşterii. După întâlnirea emoţionantă de ieri, cu doamna învăţătoare şi noii colegi, piticii au venit astăzi la şcoală cu inima deschisă, dornici să se joace şi să afle lucruri noi.
Iar cadrele didactice au avut grijă ca lecţiile să fie nişte poveşti frumoase, cu personaje minunate. La Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga”, copiii au fost provocaţi să găsească comori, cu ajutorul spiriduşilor.
Copiii au fost invitaţi pe rând pe scaunul povestitorului, să spună cum a fost prima zi de şcoală.
Altă sală de clasă, un alt tărâm al jocului. De data aceasta, piratul este cel care supraveghează activitatea micuţilor.
Cu o asemenea atmosferă de basm, copiii nu au putut să fie decât foarte încântaţi de şcoală.
Chiar dacă pentru cei mici şcoala e o joacă de copii, pentru doamnele învăţătoare tocmai a început un an plin de provocări.
Conducerea şcolii a avut grijă ca princhideilor de la pregătitoare să nu le lipsească nimic, de la materiale didactice şi până la micile detalii care au transformat clasele în locuri prietenoase.
 

scoala nicolae iorga clasa pregatitoare slatina
DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE