Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Clădire nouă pentru Centrul de Excelenţă
29.01.2016
Autor articol: OltTv
Vizualizari: 99

Până la sfârşitul acestui an, elevii slătineni care urmează cursurile Centrului Judeţean de Excelenţă vor avea un spaţiu amenajat special pentru ei. Noua clădire va fi ridicată în curtea Şcolii Gimnaziale Ştefan Protopepescu, pe locul unde acum se află atelierul-depozit al unităţii de învăţământ.




Inaugurat în iarna anului 2012, Centrul Judeţean de Excelenţă Olt a pregătit în cei patru ani de existenţă sute de copii, tineri care an de an au urcat pe cele mai înalte trepte ale podiumului în urma concursurilor naţionale şi internaţionale la care au participat. Întreaga actvitate, premiile, dar şi creaţii ale elevilor se regăsesc în cel de-al treilea număr al revistei Excelsior, lansat an de an în luna ianuarie.

Reprezentanţii administraţiei locale estimează că lucrările vor fi gata până la sfârşitul acestui an. Valoarea totală a lucrărilor se ridică la suma de 800.000 de lei.

Din cei peste aproape 600 de elevi care urmează cursurile şcolii de exelenţă, mai mult de jumătate fac pregătire la Slatina, în sălile de clase de la Şcoala Gimnazială Ştefan Protopopescu. De anul viitor, însă, copii vor beneficia de o clădire construită special pentru ei, investiţie suportată din bugetul local.

Redactor: Iulia Nedeloiu
DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE

Greceanu: Fără deschidere oficială în prima zi de școală

La Colegiul Național „Radu Greceanu” din Slatina, noul an școlar a început cu bucurie și emoție, atât pentru bobocii de la clasele a V-a și a IX-a, cât și pentru elevii de clasa a XII-a. Cu toții s-au reunit în sălile de clasă. Pentru că anul acesta nu a mai avut loc deschiderea oficială în curtea școlii, așa cum se obișnuia de fiecare dată, deoarece profesorii de la „Radu Greceanu” au ales să fie solidari cu colegii lor din întreaga țară, care au protestat astăzi la București.
08 Sep 2025

Început de an școlar cu emoții la „Ion Minulescu”

Colegiul National „Ion Minulescu” din Slatina a organizat, astăzi, festivitatea de deschidere a noului an școlar, pentru elevii de la clasele pregătitoare. Cei mici au pășit cu emoție în curtea școlii, unde a avut loc ceremonia oficială, iar doamnele învățătoare au strigat catalogul. Chiar dacă s-au aflat la școală, dascălii de la Minulescu au transmis că sunt alături de colegii lor din întreaga țară, care au protestat la București.
08 Sep 2025