Festivalul de Folk și Poezie Alutus 22 a revenit astăzi la Slatina pentru o nouă ediție dedicată artei și tradiției.
Startul festivalului a fost marcat de un atelier de pictură în aer liber, susținut de tinerii artiști ai Liceului Teoretic „Nicolae Titulescu”, și de o expoziție de meșteșuguri populare, care aduce în prim-plan frumusețea și autenticitatea tradițiilor românești.
Timp de două zile, publicul va avea parte de momente inedite: expoziții de artă și carte, ateliere, dar și concerte susținute de artiști de renume precum Mircea Baniciu și band-ul său, Mircea Vintilă, Dan Vană, trupa Alutus și mulți alții.