Sâmbătă, Clubul Soroptimist Internațional Slatina a desfășurat o șezătoare menită să atragă cât mai multe fete către o experiență relaxantă și creativă: cusutul tradițional, „ca pe vremea bunicii”. Evenimentul face parte din proiectul „Tradiție în contemporaneitate”, care continuă lună de lună cu activități frumoase, desfășurate la Muzeul Județean Olt din Slatina.
Aici, participantele au avut ocazia să redescopere frumusețea meșteșugurilor tradiționale, într-un mediu interactiv și prietenos.
La activitate au participat și studentele beneficiare ale Proiectului „Susținem excelența copiilor din familii defavorizate” care au fost invitate la muzeu pentru a-și primi bursele.
Astfel, șezătoarea tradițională continuă să aducă împreună generații, iar întâlnirile au loc la Muzeul Județean Olt.