A fost o seară inedită pentru liceenii iubitori de teatru care au participat, sâmbăta aceasta, la Festivalul de Teatru pentru Elevi „Joc”. Ajuns la cea de a VIII-a ediție și desfășurat an de an în Curtea cu Tei a Colegiului Național „Ion Minulescu”, festivalul a oferit și de această dată momente cu totul speciale. Și asta datorită unui grup de masteranzi ai Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, care au transformat spectacolul de teatru „Povestea lui Harap-Alb” într-o experiență senzorială cu totul inedită. Pe lângă toate acestea, au avut loc și sesiuni de lectură interpretativă, prin care liceenii din anii terminali au putut intra în rol ca actori și să înțeleagă mai bine operele pentru examenul de Bacalaureat. După încheierea concursului de desen live, seara s-a încheiat cu mai multe momente de muzică folk.
Printre câștigătorii din acest an s-au aflat elevii de la Colegiile Naționale „Ion Minulescu” și „Radu Greceanu”, dar și cei ai Liceului Teoretic „Nicolae Titulescu”, care s-au remarcat, atât prin abilitatea lor de a intra în rolul unui personaj, cât și prin creativitatea lor de a-și exprima viziunea prin desen.