A 54-a ediție a celui mare festival de film pentru copii, Giffoni Italia, s-a bucurat și anul acesta de participarea elevilor slătineni pentru a 14-a oară consecutiv. Fiind o adevărată tradiție în orașul nostru, de-a lungul timpului zeci de copii au avut ocazia de a face parte din juriul acestui festival. Însoțiți de profesorul coordonator Grațiela Popa, trei tineri din Slatina au reprezentat cu succes România în această competiție internațională. Tema din acest an a fost „Iluzia distanței”, subiect care a explorat conceptul de izolare și distanță între oameni. Timp de 12 zile, elevii au avut ocazia de a locui împreună cu familii gazdă, iar experiențele trăite au fost cu totul unice. Invitată la Emisiunea „Perfectul simplu” de la Olt Tv, echipa slătineană a vorbit despre momentele trăite la festivalul Giffoni.
La ediția de anul acesta au participat peste 6.000 de elevi din toate colțurile lumii.