Biblioteca Județeană „Ion Minulescu” a premiat câștigătorii concursului de creații lirice „Poezii în glasuri de copii”. Timp de două luni, elevii olteni au putut trimite lucrări în versuri scrise de ei, pentru a experimenta arta condeiului. Mai mult decât atât, tematica a fost una la alegere, astfel că tinerii și-au dat frâu liber imaginației. Printre poeziile câștigătoare s-au numărat titlurile „Vorbește-mi”, „Simț de sine trecător” și „Îți bat la ușă, Doamne!”.
Concursul „Poezii în glasuri de copii” se află la a doua ediție și s-a bucurat de un real succes în rândul elevilor. Peste 60 de participanți din tot județul și-au înscris lucrările pentru ediția de anul acesta. Câștigătorii au fost premiați cu rechizite, cărți și diplome.
Organizatorii sunt încântați de faptul că atât de mulți copii au prezentat interes pentru a compune cele mai frumoase poezii și promit că, la anul, acest concurs se va desfășura din nou, iar premiile vor fi și mai mari.