„Nimic nu e mai ruşinos decât să fii prost. E mult mai compromiţător decât să fii criminal, până şi nebunia îşi are aureola ei. Dar să fii prost? Să fii un imbecil, cine acceptă aşa ceva?”. L-ați recunoscut, desigur, pe Eugen Ionescu, creatorul teatrului absurdului. Acum, exact când se împlinesc 107 ani de când originalul dramaturg s-a născut, Slatina, orașul în care a văzut lumina zilei, îl readuce pentru a cincea oară în memoria locuitorilor săi printr-un festival de teatru.
Nume mari ale scenei românești vin în acest sfârșit de noiembrie „Acasă la Eugen Ionescu”.
Cea de-a cincea ediție a festivalului de teatru dedicat creatorului teatrului absurdului începe marți, 22 noiembrie, cu piesa D’ale carnavalului, în regia lui Toma Enache, și interpretarea lui Bebe Cotimanis, Victoria Cociaș, Andreea Doinea, Valeru Ciurea, Tony Dincă. Este primul gong al celor șase zile de regal cultural, în care reprezentațiile teatrale excepționale sunt completate de expoziții de caricatură, grafică și fotografie, lansări de cărți, concurs de teatru pentru licee.
Evenimentul este organizat de către Primăria Slatina, Consiliul Local și Asociația Culturală Center Inter Art. Invitațiile pentru spectacolele de teatru pot fi procurate de la casieria Centrului Cultural Eugen Ionescu, începând de luni, 21 noiembrie. Iată programul manifestărilor:
-22 noiembrie 2016, ora 18,30 (Centrul Cultural „Eugen Ionescu“) Teatru: „D'ale carnavalului”, cu Bebe Cotimanis, Victoria Cociaş, Eugen Cristea, Tomi Cristin, George Constantinescu, Sebastian Bălăşoiu, Andreea Doinea, Valeru Ciurea, Tony Dincă
-23 noiembrie 2016, ora 9,00 (Centrul Cultural „Eugen Ionescu“) „Dialogul absurzilor“. Concurs de teatru pentru licee. Preşedintele juriului: regizorul Toma Enache
-23 noiembrie 2016, ora 12,00 (Centrul Cultural „Eugen Ionescu“) Expoziţie grafică: „Portrete (re)cunoscute“. Autor: Geo Tuică (Bucureşti)
-24 noiembrie 2016, ora 18,30 (Centrul Cultural „Eugen Ionescu“) Teatru: Premiera „Unchiul Vania”, Asociaţia Culturală „Iordache Art”
-25 noiembrie 2016, ora 13,00 (Amfiteatrul Colegiului Naţional „Radu Greceanu“) Teatru: „Regele moare”, de Eugen Ionescu, Spectacol lectură. (Asociaţia Center Inter Art, Asociaţia Culturală „Iordache Art”, Colegiul Naţional „Radu Greceanu“ şi Asociaţia Culturală „Olt Artis”)
-26 noiembrie 2016, ora 11,00 (Centrul Cultural „Eugen Ionescu“) Expozitie de pictură, grafică şi fotografie „Acasă la Eugen Ionescu”
-26 noiembrie 2016, ora 12,00 (Locuri şi obiective din Slatina legate de numele lui Eugen Ionescu) Pelerinaj la obiectivele Eugen Ionescu din Slatina cu participarea invitaţilor şi a Colegiilor şcolare din municipiu
-26 noiembrie 2016, ora 18,30 (Centrul Cultural „Eugen Ionescu“) Teatru: „Păi... despre ce vorbim noi aici domnule?“ cu Marcel Iureş şi George Mihăiţă. Regia: Alexandru Dabija
-27 noiembrie 2016, ora 16,00 (Centrul Cultural „Eugen Ionescu“) Expoziţie de caricatură Horaţiu Mălăele
-27 noiembrie 2016, ora 16,30 (Centrul Cultural „Eugen Ionescu“ Lansare de carte: Ioana Mandache (Bucureşti), George Smarandache (Slatina); Aurel Furtună (Slatina) „Univers, spirit şi lumi paralele“ şi General Alexandru Grumaz (Bucureşti) „Al treilea război mondial“.
-27 noiembrie 2016, ora 18,00 (Centrul Cultural „Eugen Ionescu“ Teatru: Recital Horaţiu Mălăele
-27 noiembrie 2016, ora 19,00 (Centrul Cultural „Eugen Ionescu“ Teatru: „Cinci acte de dragoste“, cu Eugen Cristea, Cristina Deleanu, Jean Lemne, Cristina Pascalin. Regia: Moshe Yassur
Accesul publicului la vernisajele expoziţiilor de artă plastică este liber. Accesul la spectacolele de teatru se va face pe bază de invitaţii care vor putea fi ridicate de la casieria Centrului Cultural „Eugen Ionescu“ Slatina începând de luni, 21 noiembrie 2016, ora 15,30. Invitaţiile sunt pentru o singură persoană şi nu se vor acorda mai mult de două invitaţii pentru fiecare solicitant. Mulţumindu-vă pentru înţelegere, vă aşteptăm ca împreună să îl omagiem aşa cum se cuvine pe cel care a fost Eugen Ionescu.
Și dacă nu v-am convins încă să-l căutați pe Eugen Ionescu, luați aminte la ce spunea chiar el, în piesa Cântăreața cheală: „De ce într-o zi minunea de a fi ia sfârşit, de ce înţelegem că este minune abia când pierim, de ce o întunecăm cu neghiobiile, cu duşmăniile, cu nădejdile stupide, de ce oamenii se caută unii pe alţii în noapte şi nu se regăsesc decât ca să nu se recunoască şi să se lovească, de ce ne agăţăm cu disperare de o semnificaţie inexistentă şi ce crimă trebuie să ispăşim pentru a putea trăi în acest vid?”