Vijelia și ploile torențiale au făcut prăpăd în anumite zone din Olt. Vremea extrem de capricioasă a afectat zeci de legumicultori care dețin solarii, înregistrând pagube însemnate. Cele mai afectate zone au fost în nordul județului, acolo unde astăzi, s-au deplasat comisii pentru a evalua pagubele.
Cu munca distrusă s-a văzut și legumicultorul Mircea Turea din Strejești, o mare parte din spațiile acoperite au fost distruse în proporție de peste 70%. Olteanul avea în solarii tomate care erau aproape de recoltare.
Majoritatea dintre cei afectați de vijelia și ploile torențiale sunt înscriși în Programul „Tomata”. După evaluarea pagubelor, se va stabili cuantumul despăgubirilor.