Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Se triplează subvenția pentru usturoi
16.04.2019
Autor articol: Simona Andrei
Vizualizari: 240

Veste bună pentru cultivatorii de usturoi. Subvenția pentru această cultură crește de la 1.000 la 3.000 de euro pe hectar. Oficialii din agricultură au decis majorarea acestui ajutor de minimis din cauza numărului mic de fermieri înscriși în program, majoritatea legumicultorilor fiind nemulțumiți de ajutorul prea mic acordat pentru această cultură.


Interes scăzut din parte fermierilor care cultivă usturoi și care doresc să primească ajutorul de minimis din partea Guvernului. Mulți s-au plâns că suma primită nu acoperă cheltuielile cu înființarea și întreținerea acestei culturi. Doleanțele oamenilor au ajuns la reprezentanții Ministerului Agriculturii, care au hotărât să modifice legea. Mai exact, vor tripla subvenția, condițiile de acordare rămânând neschimbate.
La nivel național, doar 159 de cultivatori de usturoi s-au înscris în programul implementat anul acesta, iar la nivelul județului nostru, până acum, patru olteni au depus cereri de înscriere la Direcția pentru Agricultură Olt. După vizita făcută de specialiști, s-a constatat că doi dintre cei înregistrați nu îndeplinesc deocamdată condițiile de eligibilitate.
Producătorii agricoli care doresc să se înscrie în „Programul de susținere a producției de usturoi” mai au timp până pe 15 mai să depună cererea la sediul direcției. Pentru a intra în posesia banilor trebuie să facă dovada comercializării producției în perioada 1 iulie-29 noiembrie. Programul de sprijin, cu tot cu modificările propuse, beneficiază și de sprijinul deputaților olteni Alexandru Stănescu și Dan Ciocan. Ei au analizat și au aprobat în cadrul Comisiei pentru Agricultură acest tip de subvenție, care are drept scop creșterea suprafețelor cultivate cu usturoi românesc.
 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE

Greceanu: Fără deschidere oficială în prima zi de școală

La Colegiul Național „Radu Greceanu” din Slatina, noul an școlar a început cu bucurie și emoție, atât pentru bobocii de la clasele a V-a și a IX-a, cât și pentru elevii de clasa a XII-a. Cu toții s-au reunit în sălile de clasă. Pentru că anul acesta nu a mai avut loc deschiderea oficială în curtea școlii, așa cum se obișnuia de fiecare dată, deoarece profesorii de la „Radu Greceanu” au ales să fie solidari cu colegii lor din întreaga țară, care au protestat astăzi la București.
08 Sep 2025

Început de an școlar cu emoții la „Ion Minulescu”

Colegiul National „Ion Minulescu” din Slatina a organizat, astăzi, festivitatea de deschidere a noului an școlar, pentru elevii de la clasele pregătitoare. Cei mici au pășit cu emoție în curtea școlii, unde a avut loc ceremonia oficială, iar doamnele învățătoare au strigat catalogul. Chiar dacă s-au aflat la școală, dascălii de la Minulescu au transmis că sunt alături de colegii lor din întreaga țară, care au protestat la București.
08 Sep 2025