Astăzi, consilierii locali au avut de votat, în ședință extraordinară, un proiect prin care ar fi fost eliminate majorările suplimentare aplicate unor impozite și taxe stabilite pentru anul 2026.
Inițiativa a fost depusă de consilierii locali ai PSD și viza modificarea hotărârii adoptate la finalul anului trecut, prin care au fost introduse cote adiționale la mai multe taxe.
Secretarul general al municipiului, Mihai Idita, a explicat însă că proiectul nu poate fi supus dezbaterii, deoarece nu are avizul de legalitate și nici rapoarte favorabile din partea direcțiilor de specialitate ale primăriei.
Consilierul Mihai Cîrloganu a susținut, în schimb, că proiectul ar trebui să fie reanalizat.
În replică, primarul municipiului, Mario De Mezzo, a declarat că taxele pentru persoanele juridice sunt, în mare parte, aceleași stabilite în ultimii ani și a criticat modul în care a fost redactată inițiativa.
Ședința s-a încheiat, fără ca proiectul să fie supus votului.