Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Ministrul Transporturilor, în inspecție pe Drumul Expres
09.11.2023
Autor articol: Simona Andrei
Vizualizari: 267

Vești bune pentru șoferi. După ce a verificat, personal, stadiul lucrărilor de pe șantierele Drumului Expres Craiova- Slatina- Pitești, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că până la sfârșitul anului se va circula pe Tronsonul 3, de la Valea Mare, până la Colonești.


 MGS: Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a verificat astăzi lucrările care se desfășoară pentru construcția Drumului Expres Craiova-Slatina-Pitești. Împreună cu constructorul, dar și cu reprezentanții administrațiilor județene Olt și Dolj și ai CNAIR, ministrul a susținut pe șantier o conferință de presă. Grindeanu a anunțat că cel mai avansat este Tronsonul 3, de la Valea Mare la Colonești, iar anul acesta poate fi dat în circulație.
Sunt 31,75 km care se vor adăuga celor 39,85 km ai Tronsonului 2, pe care se circulă încă de anul trecut.
Și lucrările de pe Tronsonul 4 evoluează bine, iar stadiul fizic este acum de 38%. Pe cele două tronsoane lucrează același constructor român care a realizat și Tronsonul 2 al DEx 12, aflat acum în circulație.
Dacă se menține ritmul actual de lucru, la finalul anului 2024 se va putea circula pe toți cei 121 km ai Drumului Expres Craiova Slatina – Pitești, a precizat ministrul Grindeanu.

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE

Cinci polițiști noi la IPJ Olt

Forțe proaspete la Poliția Olt. Cinci tineri absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” își încep, de astăzi, activitatea în cadrul Poliției Olt. Tinerii polițiști au fost repartizați în funcție de necesitățile operative ale inspectoratului, urmând să își desfășoare activitatea la structurile de ordine publică, în mediul urban și rural, contribuind astfel la creșterea gradului de siguranță în județ.
07 Iul 2026