Atunci când ai un om gospodar la conducere, comuna prosperă. Este exemplul pe care l-am găsit la Poboru, o localitate care se află într-un amplu proces de modernizare. Iulian Bărăscu a devenit primar în anul 2008, iar, de atunci, a încercat mereu să schimbe fața comunei. În prezent se lucrează pe mai multe fronturi, principalele investiții făcând referire la asfaltarea ulițelor din sate, dar și la reabilitarea și dotarea dispensarului.
Cu o viziune centrată pe viitorul localității, edilul a dat startul mai multor lucrări de reabilitare și renovare a tuturor unităților de învățământ din comună.
Primarul Iulian Bărăscu a dat asigurări că planurile de modernizare a comunei Poboru nu se vor opri aici și le promite locuitorilor de aici noi surprize în ceea ce privește îmbunătățirea condițiilor de trai.