Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
„Tehnologia avansează, ținem pasul cu ea”
27.03.2023
Autor articol: Dana Mihăilă
Vizualizari: 1457

Se extinde sistemul de supraveghere video al Primăriei municipiului Slatina. Anul acesta vor fi montate noi obiective de filmare, mai performante și în zone care, în prezent, nu sunt supravegheate video. Sistemul de supraveghere al orașului s-a dovedit extrem de util, atât pentru siguranța oamenilor, dar și pentru autorități, care solicită frecvent imagini pentru soluționarea a diferite fapte surprinse pe străzile orașului.


 Mai multe camere de supraveghere pe străzile Slatinei. Primăria municipiului are în plan extinderea sistemului video și va achiziționa noi obiective de filmare. Conform proiectului de hotărâre, este vorba despre 63 de obiective noi, performante, care vor fi montate în zone ce în prezent nu sunt monitorizate video.
Numai în luna ianuarie a acestui an, camerele de supraveghere aflate în dispeceratul Poliției Locale Slatina au surprins zeci de evenimente. De la accidente de circulație, furturi, scandaluri și chiar tâlhării, toate au fost filmate, iar imaginile au ajuns la poliție și instanțele de judecată, pentru soluționarea cauzelor și prinderea infractorilor.
Slatina are sistem de supraveghere video încă din anul 2010. La început, Primăria municipiului a montate 150 de astfel de obiective, după care au mai fost achiziționate altele, pentru monitorizarea centrului vechi al orașului. În prezent, municipalitatea are 246 de camere de filmare, iar cu cele de anul acesta vor fi peste 300. Astfel, Slatina, se află printre cele mai sigure orașe din țară, în ceea ce privește sistemul video de supraveghere.

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE