Strada Depozitelor din orașul Piatra Olt. Un loc care s-a degradat de la an la an, pentru că nu s-a mai intervenit de foarte mult timp, nici măcar pentru reparații. Cea mai mare problemă a oamenilor care locuiesc aici apare atunci când plouă. Pentru că asfaltul este la un nivel mai ridicat față de amplasarea gospodăriilor, în lipsa unor șanțuri, toată apa se strânge în curțile lor.
Condițiile grele de trai ale celor care locuiesc pe această stradă vor fi mult îmbunătățite. Primăria Piatra Olt a semnat deja ordinul de începere a lucrărilor, iar în câteva zile, muncitorii vor aduce utilajele și vor deschide șantierul.
Lucrările de reparație și modernizare a străzii Depozitelor din Piatra Olt fac parte dintr-un amplu proiect implementat de primărie, pentru îmbunătățirea calității vieții locuitorilor orașului. În cadrul aceluiași program, alte două străzi vor intra în modernizare, chiar zilele acestea.