Temperaturile ridicate ale sezonului de vară pot afecta sănătatea organismului, mai ales în cazul persoanelor în vârstă sau cu alte afecțiuni. De aceea, Primăria Municipiului Slatina a hotărât să achiziționeze 3 puncte de prim-ajutor moderne, care să înlocuiască vechile corturi de asistență medico-socială. Containerele sunt dotate cu o canapea medicală și sunt climatizate. De asemenea, fiecare cetățean care va avea nevoie de servicii de prim-ajutor va fi atent monitorizat de asistenții medicali ai Direcției de Asistență Socială Slatina, până în momentul în care vor putea pleca în siguranță acasă sau, după caz, până la sosirea echipajelor medicale de urgență.
Cele trei puncte de prim-ajutor au fost deja amplasate în cele mai aglomerate zone ale orașului. Ele vor fi folosite atât vara, cât și iarna, atunci când vor exista avertizări meteo de temperatură extremă. Containerele vor putea fi folosite și atunci când autoritățile organizează acțiuni de informare a cetățenilor sau campanii sociale. Astfel, angajații Direcției de Asistență Socială Slatina vor fi mult mai aproape de cetățeni.
Valoarea totală a investiției este de 120 de mii de lei, bani alocați exclusiv din bugetul local.