Se lucrează intens la noul pavilion, construit la Spitalul de Psihiatrie Cronici din Schitu Greci. Clădirea în care vor funcționa Secțiile Adicții și Gerontopsihiatrie a fost deja ridicată. Imobilul ar putea fi gata chiar în primăvara anului următor, spune optimist managerul Sorin Brătoi.
Noul pavilion va funcționa cu 50 de paturi, iar pentru asta va fi nevoie de personal medical ce va angajat în perioada următoare.
Valoarea proiectului se ridică la 54 de miliarde de lei vechi. Mare parte din sumă este alocată de Consiliul Județean Olt, iar restul banilor sunt cofinanțarea Spitalului de Psihiatrie Cronici din Schitu Greci.
La Spitalul din Schitu au mai avut loc investiții în ultima vreme. Au fost achiziționate generatoare, a fost construită o parcare pentru angajații unității medicale, fiind făcute și alte dotări necesare pentru spital.