Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Spitalul Slatina, reabilitare de durată
18.05.2015
Autor articol: OltTv
Vizualizari: 89

După ce Ambulatoriul şi Unitatea de Primire Urgenţe au fost modernizate, investiţiile din cadrul Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina vor continua şi în acest an. Una dintre cele mai importante este reabilitarea secţiilor de Pediatrie şi Neonatologie.




La momentul actual, conform reprezentanţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă, nu există nicio necesitate privind dotarea urgentă a acestuia cu aparatură medicală. Până acum au fost achiziţionate două incubatoare pentru secţia de Neonatologie, iar procedura de licitaţie pentru aparatul de Rezonanţă Magnetică Nucleară este în curs de iniţiere.

Anul acesta va începe şi renovarea secţiilor din corpul central al spitalului. Pe lângă infrastructură, reprezentanţii spitalului îşi doresc să înlocuiască acele dispozitive uzate din punct de vedere tehnic. Din cauza faptului că procedura de achiziţie nu este finalizată încă, nu este cunoscută valoarea totală a investiţiei.

Lucrările de reabilitare a celor două secţii din Blocul Materno-Infantil se vor derula pe parcursul a cel puţin doi ani.

Redactor: Raluca Brabete
DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE