Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, alături de ceilalţi miniştri ai Cabinetului Ponta negociază în aceste zile cu delegaţia Fondului Monter Internaţional. Reducerea TVA, liberalizarea pieţei energiei, reformarea întreprinderilor cu capital de stat în transporturi şi energie, accelerarea absorbţiei fondurilor europene sunt câteva dintre temele acestor discuţii.
Delegaţia FMI discută în aceste zile la Ministerul Finanţelor cu ministrul Darius Vâlcov şi ceilalţi miniştri din cabinet despre rămânerea în acord până la jumătatea anului. Reprezentanţii FMI, Băncii Mondiale şi Comisiei Europene au abordat numeroase teme, de la calendarele de liberalizare a pieţei energiei, privatizările şi reformarea întreprinderilor cu capital de stat din transporturi şi energie, dar şi accelerarea absorbţiei fondurilor europene. Se va lua în discuţie şi reducerea TVA cu 3-4 puncte procentuale sau gradul redus de încasare a veniturilor la bugetul de stat.
„Astăzi, noi nu negociem pentru prelungirea acordului din septembrie, ci cât rămânem în acord până la jumătatea anului, pentru că evaluarea se face trimestrial sau semestrial, practic primul semestru va însemna și finalul acordului cu Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană”, a explicat ministrul Darius Vâlcov, în urmă cu câteva zile, la Digi 24.
Cât despre continuarea acordului cu FMI, Vâlcov a precizat că este nevoie de noi discuţii şi condiţii, având în vedere că România este partener corect în privinţa atingerii ţintelor economice asumate.
„Vor exista discuții la nivelul primului-ministru și al Guvernului, dacă ne dorim sau nu continuarea. Probabil nu în aceleași condiții. Este posibil să se urmărească modelul polonez sau, de ce nu, să renunțăm de tot la acest acord. Atâta timp cât noi am arătat că la nivel macroeconomic suntem, probabil, cei mai corecți față de atingerea tuturor țintelor pe care ni le-am asumat, la nivel european. Probabil! Nu suntem cei mai corecți, mai există și Germania înaintea noastră”, a spus ministrul Finanțelor.