Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Prysmian, investiţii şi locuri de muncă la Slatina
04.02.2015
Autor articol: OltTv
Vizualizari: 304

O fabrică nouă, care va dubla capacitatea de producţie a cablurilor optice şi o linie care va produce cabluri de înaltă tensiune. La acestea se adaugă crearea unei academii de inginerie. Fabrica de cabluri Prysmian Slatina a anunţat planurie de dezvoltare pentru următorii doi ani.




Conferinţa de lansare a noilor investiţii ale Prysmian a avut loc ieri după-amiază, în Bucureşti, la Ambasada Italiei. Fabrica de cabluri a fost reprezentată de Valerio Battista, CEO al Prysmian Group şi Francesco Fanciulli, CEO Prysmian pentru Europa Centrală.

Cele două proiecte presupun investiţii în valoare totală de 30 de milioane de euro. Producţia de cabluri de înaltă tensiune în fabrica de la Slatina va începe în luna iulie a acestui an, iar noua fabrică, ridicată în parcul industrial, va fi gata până în ianuarie 2017 şi va asigura peste 300 de locuri de muncă. Tot ieri, italienii de la Prysmian au anunţat lansarea unui program de educaţie internaţional, în cooperare cu universităţi specializate din România.

Guvernul României a fost reprezentat de ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, şi de ministrul Economiei, Mihai Tudose.

Ambasadorul Italiei în România, Excelenţa Sa Diego Brasioli, a vorbit despre importanţa celor două proiecte pentru Italia şi România.

Tot ieri, înainte de conferinţa de lansare a celor două proiecte, reprezentanţii Prysmian s-au întâlnit cu premierul Victor Ponta, pentru a semna un memorandum. Acesta se referă la realizarea unui studiu de fezabilitate privind participarea companiei italiene la realizarea unei conexiuni submarine de transfer al energiei electrice dinspre România către Turcia.

Redactor: Simona Vârban
DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE

Slatina│Asfaltare neanunțată. Comercianți afectați & haos în trafic

Trafic îngreunat, nervi întinși la maximum și claxoane. Este starea de spirit de la miezul zilei, astăzi, la intersecția străzilor Ecaterina Teodoroiu, Drăgănești și Recea. Din cauza faptului că lucrările de asfaltare au fost anunțate pe cale oficială abia în această dimineață, comercianții din zonă au fost afectați, iar activitatea Registrului Auto Român a fost blocată. Timpul mare de așteptare la „semafoarele umane” i-a împins pe unii șoferi să încalce regulile de circulație, riscând, în acest fel, să fie sancționați de Poliție.
30 Iul 2026