Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Lemne de foc la prețuri accesibile
28.09.2022
Autor articol: Simona Andrei
Vizualizari: 662

Pentru anul acesta, Direcția Silvică Olt mai are pe stoc lemne de foc. Peste 40 de mii de metri cubi mai sunt disponibili pentru vânzare. Prețul de achiziție este diferit, în funcție de specie și condiția de livrare.


 Populația din Olt care se încălzește cu material lemnos și nu și-a achiziționat până la această dată, trebuie să știe că Direcția Silvică mai are disponibil pe stoc. Pentru a cumpăra lemne de foc, cei interesați se pot adresa ocoalelor silvice din Balș, Caracal, Corabia, Drăgănești, Slatina și Vulturești, ori pădurarilor din zonă. Toate cantitățile de material lemnos disponibile pentru vânzare sunt publicate pe site-ul Romsilva.
Prețul lemnului de foc vândut de Direcția Silvică variază în funcție de specie, sortiment și condiția de livrare. Astfel, lemnele se vând cu prețuri începând de la 44 lei metrul cub și ajung până la 550 lei metrul cub dacă este transportat la domiciliul clientului. Oamenii din Curtișoara spun că anul acesta, comercianții aproape au dublat prețurile, iar unii preferă să se încălzească folosind aparate electrice.
Prețul materialul lemnos vândut de comercianți ajunge în această perioadă la 650 de lei metrul cub, spun locuitorii de aici.

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE