În cele două săptămâni de când funcționează, Centrul de Tromboliză de la Spitalul Județean de Urgență Slatina reprezintă o salvare nu doar pentru pacienții cu accident vascular cerebral din județul Olt. După ce la Slatina au fost salvați șase oameni cu această afecțiune medicală, cei de la Spitalul din Craiova au anunțat, în această dimineață, că vor să semneze un protocol cu Spitalul Slatina. Acesta presupune ca pacienții care ajung la Craiova cu accident vascular cerebral să fie trimiși la Slatina, pentru administarea substanței, potrivit medicului Renică Diaconescu, șeful Secției de Neurologie și inițiatorul proiectului. Sunt puține spitale din țară în care se face tromboliză, iar cel din Craiova nu se află printre ele, deși fondurile sunt alocate printr-un program national și sunt dedicate tuturor spitalelor județene.
Printrei cei șase pacienți salvați la Spitalul din Slatina, după administarea trombolizei, o substanță care topește cheagurile de sânge din zona creierului, se află și medicul ortoped din Craiova Cornel Mercuț, care a suferit un accident vascular cerebral. Deși ajuns la limita ferestrei de timp în care poate fi efectuată această procedură medicală, ortopedul a fost salvat de colegii lui.
Medicii slătineni spun că este necesară o suplimentare de fonduri, pentru a nu rămâne fără substanța salvatoare.
Senatorul Renică Diaconescu, șeful Secției de Neurologie de la Spitalul din Slatina, a făcut demersuri mai bine de un an de zile, pentru a reuși înființarea Compartimentului de Tromboliză la Slatina. Acesta spune că la început a vrut să inițieze o lege, pentru ca toate spitalele județene să fie incluse în programul national de tromboliză. A reușit, în cele din urmă, înființarea acestui compartiment la Slatina, iar acesta și-a dovedit eficiența.