Reprezentanții Registrului Auto Român Olt au verificat anul acesta, din punct de vedere tehnic, 740 de vehicule. În urma controalelor, inspectorii RAR au descoperit mașini care prezentau pericol iminent de accident, în special din cauza defecțiunilor majore la sistemul de frânare și direcție. Astfel, din totalul autoturismelor, autoutilitarelor, motocicletelor și remorcilor oprite, 29,86% au prezentat diferite probleme tehnice sau legate de documente, iar 2,84% au fost neconforme din punct de vedere al dovezii de efectuare a inspecției tehnice periodice. În urma testărilor efectuate, pentru 2,44% dintre autovehiculele verificate, inspectorii RAR au constatat depășiri privind limitele admise ale emisiilor poluante. În urma controalelor desfășurate de cei de la RAR și Poliția Rutieră, în primele 6 luni ale acestui an, au fost aplicate 167 de sancțiuni și au fost reţinute 137 de certificate de înmatriculare. În toată țara, Registrul Auto Român a verificat în trafic nu mai puțin de 35.468 de vehicule. Dintre acestea, la aproximativ 48% s-a depistat cel puțin o neconformitate tehnică.