O nouă etapă, o nouă confruntare pentru handbalistele de la CSM Slatina. După egalul obținut acasă împotriva formației Corona Brașov, care a adus un punct prețios, Slatina a întâlnit ieri, tot pe teren propriu, gruparea CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, o partidă în care gazdele au avut o evoluție excelentă. Scorul a fost deschis de slătinence, prin golurile înscrise de Raluca Dăscălete și Elena Fulgoi.
După prima repriză, fetele noastre conduceau la o diferență de patru goluri.
Întoarse de la vestiare cu aceeași dorință de a câștiga, elevele Victorinei Bora au avut un parcurs exemplar, încheind confruntarea în avantaj, ultimul gol al partidei fiind marcat de slătineanca Raluca Dăscălete.
O victorie muncită, meritată pe deplin de Slatina, a declarat antrenorul principal Horațiu Pașca.
Slătinencele au arătat și de această dată că sunt o echipă, completându-se excelent, atât în apărare, cât și în atac.
În urma victoriei obținute acasă, CSM Slatina acumulează șapte puncte, care clasează echipa în prima jumătate a clasamentului. Meciul spectacol dintre CSM Slatina și Gloria Bistrița îl puteți viziona în această seară, pe Olt Tv, cu începere de la ora 21.30.