Mai mulți pompieri olteni au fost recompensați, pentru modul exemplar în care și-au desfășurat activitatea. Și-au îndeplinit misiunile cu succes, i-au făcut mândri pe șefii lor, dar și pe toți colegii din detașament. Iar efortul lor nu a rămas neobservat.
Florin Caragea este unul dintre pompierii-eroi. Angajat la ISU Olt de șase ani, și locțiitor al comandantului Detașamentului de Pompieri Slatina, tânărul salvator a fost recompensat pentru în misiunile sale încheiate cu succes.
Iar colegul lui, Liviu Petcu, a fost erou în timpul liber. A intervenit la un accident rutier, pentru salvarea victimelor, înainte de a ajunge colegii săi de la SMURD.
„Primim, aproape în fiecare zi, din partea colegilor noștri, dovezi de profesionalism, implicare și spirit civic. Suntem siguri că nu aflăm despre toate evenimentele la care colegii noștri acționează, chiar dacă se află în timpul liber, dar vrem ca atunci când aflăm de aceste lucruri să le aducem în fața dumneavoastră, pentru că ei merită toate aprecierile noastre“, este scris și pe pagina de facebook a ISU Olt.
Felicitări, dragi pompieri! Pentru curaj, devotament și profesionalismul vostru!