După patru ani de facultate și încă unul de practică, un medic veterinar care își deschide cabinet într-o comună trebuie să facă față în primul rând problemelor financiare. Fără niciun ajutor din partea statului, ei nu își pot acoperi cheltuielile cu funcționarea cabinetului, în condițiile în care numărul animalelor este în scădere. Reprezentanții medicilor veterinari nu au putut să stea cu mâinile în sân, ci au mers la Parlament și la Guvern, să ceară ajutor.
Speriați de această situație, tinerii preferă să renunțe la pregătirea profesională pe care o au și să plece din țară, după câștiguri mai mari în alte domenii de activitate. Dacă lucrurile vor merge în aceeași direcție, satele vor rămâne fără veterinari și, în timp, fără animale. Specialiștii din domeniu propun alocarea unei sume forfetare lunare pentru fiecare dintre cabinetele veterinare din țară.
Un pas important în schimbarea legislației a fost făcut recent, odată cu votul acordat în unanimitate de Consiliul Național al Medicilor de Familie acestui proiect.