Până în această toamnă nu se întrerupe circulația pe Podul Olt. Autoritățile nu știu nici măcar dacă lucrările de reparație vor demara la finalul acestui an sau vor aștepta până la începutul lui 2019. Nu s-au stabilit deocamdată nici variantele de ocolire, întrucât acestea trebuie mai întâi inventariate, pentru că este posibil să necesite reparații, spun cei de la Drumuri Naționale.
În prezent se așteaptă anunțarea firmei câștigătoare, care va executa lucrările de reparație, după care urmează perioada de depunere a contestațiilor. Constructorul are apoi la dispoziție trei luni pentru realizarea proiectului tehnic.
Lucrările de reparație a Podului Olt vor dura timp de un an. Zilnic, între 12.000 și 15.000 de autovehicule tranzitează Podul Olt, iar acesta a ieșit demult din garanție. Proiectul de reabilitare, realizat de Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Craiova, are o valoare 26,35 de milioane de lei, bani de la bugetul de stat.