Încurcăturile electorale din comuna Izvoarele au ajuns în instanță. Aici, numărătoarea a fost un adevărat haos. Voturile fiecărui partid au fost trecute la altul, iar în urma acestei greșeli, PNL a rămas fără consilieri locali, iar PMP s-a ales cu majoritatea în Consiliul Local. Primarul social-democrat Florian Constantin a venit în această dimineață la Judecătoria Slatina, însoțit de avocatul său, pentru a rezolva situația. El a cerut refacerea procesului verbal care a fost completat în mod eronat.
Același lucru l-a solicitat în instanță și un reprezentant al PNL: refacerea procesului verbal greșit. Primarul din Izvoarele spune că această situație s-a întâmplat, pur și simplu, și nu poate fi vorba despre ceva intenționat sau un interes din partea vreunui partid.
Magistrații Judecătoriei Slatina au respins ambele cereri privind refacerea procesului verbal în cauză. Primarul spune că încearcă totuși să găsească o variantă pentru a rezolva această situație.