Au răsunat colinde și glasuri de copii pe esplanada Slatinei, într-o atmosferă de poveste creată de tinerii inimoși de la TSD Slatina. Ei i-au invitat pe slătineni la o cană de ceai cald, sărbătorind astfel Crăciunul, ca într-o mare familie. Evenimentului de suflet numit „Colindăm împreună” i s-au alăturat și reprezentanții municipalității, dar și mulți locuitori ai orașului care s-au bucurat din plin de farmecul sărbătorilor, alături de social democrați.
Moș Crăciun a poposit și el la marea petrecere de pe esplanadă, să împartă daruri și gânduri bune tuturor slătinenilor.
Un grup de colindători ai Școlii de Arte și Meserii au împărtășit cu cei de la TSD și cu toți participanții bucuria Crăciunului.