Percheziții la Slatina, în cazul unui bărbat acuzat de pornografie infantilă. Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial, au descins, ieri, la locuința bărbatului în vârstă de 57 de ani. Potrivit anchetatorilor, el se ocupa cu pornografia infantilă încă din primăvara anului trecut.
„Din cercetări a reieșit că, în perioada mai 2021 – ianuarie 2022, bărbatul ar fi creat mai multe conturi pe rețelele de socializare, cu o identitate falsă și ar fi abordat 10 minore, pe care le-ar fi convins să îi trimită fotografii și înregistrări video, cu caracter pornografic. Dacă refuzau, acesta le-ar fi șantajat cu publicarea materialelor, pe care le-ar fi stocat pe diverse mijloace de stocare”, apare în comunicatul Poliției Olt.
În urma percheziției, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, patru telefoane mobile, un laptop și două memory stick-uri.
Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt. Este acuzat de infracțiunea de pornografie infantilă și riscă ani buni de închisoare.