O nouă săptămână de căutări la locuința criminalului din Caracal, Gheorghe Dincă. Anchetatorii s-au întors, astăzi, la casa groazei, pentru a strânge noi probe privind crimele de care este acuzat bărbatul. Se fac noi căutări, atât în casa, cât și în curtea și în grădina locuinței. În ultimele două săptămâni aici au fost găsite probe importante, sânge dar și oseminte umane. Zilele acestea este așteptat, din nou, scanerul performant, cu ajutorul căruia va fi analizat fiecare centimentru din locul groazei. Aparatul va fi folosit atât pentru căutare de probe în pereții locuinței, dar și în gropile betonate din curte. Vorbim de o casă cu adevărat de groază, unde au fost descoperite buncăre și subsoluri, potrivit avocatului Luizei, Tonel Pop, citat de site-ul Capital.
„Va trebui să se curețe locul. Înaintea săpăturilor se va scana terenul. Să vedem dacă sunt gropi și ce se întâmplă acolo. Se va intra și în casă, în buncăre, subsoluri. Se va intra în toate. Procurorul a spus că nu pleacă de aici până când nu verifică tot“, a spus avocatul Tonel Pop.
Astăzi, un excavator a spart gropile indicate de scanner, săptămâna trecută, și în care este posibil să fie noi probe. Tot astăzi au avut loc alte audieri. Omul de afaceri Remus Rădoi a fost chemat la sediul DIICOT din Capitală, pentru a răspunde întrebărilor anchetatorilor cu privire la infracțiunea de trafic de persoane de care este acuzat Dincă. Alţi cinci martori cheie, care au lucrat în curtea criminalului, vor ajunge în faţa anchetatorilor. Între timp, mandatul de arestare preventivă emis pe numele lui Gheorghe Dincă a fost prelungit de magistraţii Tribunalului Olt, pentru o perioadă de încă 30 de zile.