Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Slătinean implicat în moartea tânărului de la Pitești
14.03.2018
Autor articol: Dana Mihăilă
Vizualizari: 459

Un bărbat din Slatina, care a fost condamnat pentru trafic de droguri, este implicat în cazul tânărului care a murit după ce a fost abandonat de prietenii săi, pe o stradă din Pitești. Procurorii DIICOT au descins în această dimineață în Slatina și Pitești, stabilind că drogurile pe care le-au consumat tinerii fuseseră cumpărate de la bărbatul din Slatina. El este cercetat acum pentru comercializare de substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv și ucidere din culpă.


 Trei percheziții domiciliare au avut loc în această dimineață în municipiile Slatina și Pitești, în dosarul tânărului drogat, abandonat zilele trecute de prieteni, pe stradă, și care ulterior a decedat. Procurorii DIICOT au descoperit că drogurile fuseseră cumpărate de la un bărbat din Slatina, condamnat într-un alt dosar, tot pentru droguri.
„La data de 11.03.2018, 4 tineri consumatori din municipiul Piteşti s-au deplasat cu un autoturism în municipiul Slatina de unde au achiziţionat de la suspectul C. I. C., 5 plicuri de substanţă vegetală psihoactivă, pentru suma totală de 50 lei. Pe drumul de întoarcere către Piteşti, aceştia au consumat întreaga cantitate de etnobotanice, iar unul dintre ei a intrat în stare de somnolenţă, fără a fi conştient. În această stare, victima a fost coborâtă din autoturism şi aşezată pe un trotuar din zona blocului nr. 2 situat pe strada Aleea Teilor din municipiul Piteşti, loc în care, la scurt timp, a fost găsită decedată”, se precizează în comunicat DIICOT.

În urma percheziţiilor de astăzi au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor aproximativ 1 kg de fragmente vegetale, 4.500 de lei, telefoane mobile şi ustensile folosite la porţionarea şi ambalarea substanţelor interzise. Trei persoane au fost duse la sediul DIICOT Pitești, pentru audieri. Acestea sunt cercetate pentru operaţiuni comerciale cu substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv și ucidere din culpă.

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE