Schimbările guvernamentale dese, lipsa unei predictibilități și a unei direcții unice au împiedicat dezvoltarea educației. Toate acestea nu afectează doar elevii, ci și cadrele didactice, spun sindicaliștii din domeniu. Cele mai multe sesizări țin de venitul profesorilor. Incertitudinea ce planează în acest moment asupra creșterilor salariale a dat naștere unui val de reacții. Președintele Sindicatului Învățământului Preuniversitar Olt discută, în această perioadă, cu ministerele Educației și ale Finanțelor pentru a găsi cele mai bune soluții pentru dascăli.
De asemenea, liderii sindicali spun că birocrația stufoasă împiedică desfășurarea actului didactic în condiții bune. Pe lista discuțiilor pe care președintele SIP Olt le va purta cu ministrul Educației se află și un proiect de debirocratizare a învățământului.
La investirea în funcția de ministru al Educației, Monica Anisie a declarat că va lua în calcul toate problemele pe care învățământul românesc le are și că va încerca să găsească cele mai bune soluții. Începând cu luna ianuarie a anului următor va începe o serie de consultări publice în care se vor pune spre dezbatere mai multe subiecte de impact.