Din cei 532 de candidați care s-au înscris în Olt la concursul pentru ocuparea unui post în învățământ, 121 au absentat, iar alți 30 s-au retras din examen după aflarea subiectelor. Primii care au ieși din sălile de concurs au spus că subiectele au fost accesibile.
Marea problemă rămâne și anul acesta numărul mic de locuri disponibile pentru titularizare.
Pentru a ocupa un post titularizabil la catedră, dascălii trebuie să obțină cel puțin 7 la examenul scris, dar și la inspecția de la clasă. Pentru suplinitori, nota 5 la concurs este suficientă pentru a le permite să predea copiilor, diferite materii.