Casa de Comerț Agroalimentar Unirea, la care acționar este Ministerul Agriculturii, avea în derulare, în toamna anului 2019, mai multe proiecte menite să îi ajute pe micii producători să își vândă produsele. Totodată, consumatorii aveau posibilitatea să consume brânzeturi, produse din carne, miere sau legume 100 % românești. Fostul ministrul al Agriculturii, Petre Daea, propunea înființarea a 60 de magazine, prin intermediul cărora produselor autohtone ar fi ajuns direct la populație. În octombrie au fost inaugurate primele unități, la București și Sibiu, iar în scurt timp ar fi trebuit să fie deschise și în alte orașe, printre care și Slatina.
Casa de Comerț Agroalimentar Unirea dezvolta programe pentru fermierii români din toate sectoarele agricole. Bugetul de aproape 20 de milioane de euro, aprobat pentru implementarea acestui proiect, este blocat.
Magazinele Unirea i-ar fi ajutat pe fermieri să-și valorifice în mod organizat și la un preț avantajos producția obținută, iar populația să consume produse românești.