Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Paul Stănescu turează motoarele pentru modificarea legislației
17.04.2018
Autor articol: Simona Vârban
Vizualizari: 376

Codul Administrativ și Codul Finanțelor Publice Locale, descentralizarea, Legea achizițiilor publice sunt proiectele pentru finalizarea cărora Ministerul Dezvoltării turează motoarele, după cum a afirmat vicepremierul Paul Stănescu. Ministrul își dorește ca schimbările legislative să intre în vigoare cât mai repede, iar noile reglementări să producă efectele scontate: proceduri mai simple, armonizate cu activitatea instituțiilor publice locale și centrale.


 Prezent la întâlnirea Comitetului Director al Asociației Municipiilor din România, vicepremierul Paul Stănescu a discutat despre stadiul în care se află cele mai importante proiecte legislative pe care le gestionează ministerul pe care îl conduce. Este vorba despre Codul Administrativ și Codul Finanțelor Publice Locale, Legea achizițiilor publice și Strategia Generală de Descentralizare.
„La Codul Administrativ, din păcate, lucrurile nu prea merg bine, pentru că sunt proceduri greoaie, așa că, am luat o decizie politică, să facem o comisie comună (Camera Deputaților și Senat). Eu sunt convins că, făcând această comisie, politic, vom putea să avem codul gata până la sfârșitul acestei sesiuni parlamentare. Pentru Codul Finanțelor Publice Locale, am văzut cererile dumneavoastră, așa că, am decis ca, la sfârșitul săptămânii, să ne întâlnim și să convenim ceva cert. Probabil joi sau vineri ne vom vedea cu toții să definitivăm și să dăm drumul acestui cod. În ultima ședință de Guvern din această lună, vom avea și OUG pentru achizițiile publice și parteneriatul public privat”, a explicat viceprim-ministrul Paul Stănescu.


Referitor la procesul de descentralizare, Paul Stănescu a spus că el speră ca, într-o lună, fiecare minister să vină în Guvern și să anunțe ce anume descentralizează și să poată „tura motoarele la maximum”, pentru a finaliza procedurile necesare descentralizării.
Strategia de descentralizare vizează oportunitatea transferării de noi competențe de la nivel central la nivelul autorităților locale, în șapte domenii: agricultură, cultură, turism, mediu, sănătate, educație – activități extrașcolare, tineret și sport.

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE