Sunt câțiva ani de când suporterii fotbalului slătinean au fost lipsiți de spectacolul fotbalistic de pe Stadionul Municipal. Autoritățile locale au reușit să formeze o nouă echipă, care va porni la drum peste câteva săptămâni. Noua grupare slătineană va fi coordonată de Iulian Mitrache și Doru Alexe.
Viceprimarul Gigi Vîlceleanu s-a arătat încrezător în acest proiect. Municipalitatea vrea să formeze la Slatina un nucleu al fotbalului cu baze solide, în acest sport. La noua echipă vor fi cooptați, de asemenea, copii și juniori. Micuții fotbaliști vor avea șansa să vadă ce înseamnă o competiție sportivă de nivel superior.
Pentru că Slatina a fost întotdeauna un izvor de talente în domeniul fotbalistic, prin înființarea acestei echipe, autoritățile vor să ducă tradiția mai departe. Chiar din acest an vor începe o selecție în rândul copiilor cu vârsta de 7-8 ani, care vor beneficia de antrenamente gratuite.