Cu bani de la bugetul local, clădirea nouă a colegiului „Ion Minulescu” a fost finalizată. Imobilul, cu o arhitectură modernă, dispune de 12 săli de clasă, suficiente pentru a oferi cele mai bune condiții de studiu copiilor de gimnaziu.
Clădirea nouă este legată de cea existentă printr-o pasarelă suspendată care, în acest moment, nu întrunește toate condițiile de siguranță.
Conducerea unității de învățământ a discutat această problemă cu reprezentanții municipalității, care au fost de acord să aloce fonduri suplimentare pentru închiderea culoarului suspendat. De asemenea, avizele de siguranță vor fi obținute în perioada imediat următoare.
Investiția în noua clădire se ridică la 2,8 milioane lei. Tot la Colegiul Ion Minulescu se fac ultimele lucrări la corpul de clădire care va fi folosit pentru mutarea claselor primare.