Pe 14 septembrie începe școala! Pare că este singura certitudine pe care Guvernul României și Ministerul Educației o au în acest moment. În rest, totul seamănă cu o nebuloasă pe care nimeni nu știe să o gestioneze. Reprezentanții inspectoratelor școlare din țară nu au dat nici până acum școlilor direcții clare de funcționare, iar asta din cauza incertitudinilor autorităților centrale și a greșelilor frecvente pe care le fac. Acest lucru îi poate afecta enorm de mult pe copii, care, și-au exprimat mereu dorința de a se întoarce din nou în bănci. Un astfel de exemplu întâlnim și în județul Olt, în localitatea Tătulești. Din cauza unei erori a raportării de cazuri, școala de aici este obligată să funcționeze în scenariul hibrid.
Bâlbele de gestionare au tot continuat să apară. Ministrul Educației, Monica Anisie, anunța cu fast că toți elevii defavorizați vor primi tablete din partea statului. Însă, procedura de achiziție a acestor device-uri a eșuat lamentabil.
Întrebat câte tablete a solicitat județul Olt, inspectorul școlar general nu a putut da un răspuns clar. Nu i s-a comunicat de la minister până la momentul conferinței de presă câte tablete va primi Oltul și nici nu s-a făcut o centralizare a solicitărilor.
Și în ceea ce privește declarația pe proprie răspundere pe care părinții trebuia să o completeze, lucrurile au fost neclare, astfel încât au reușit să creeze agitație în rândul acestora.
Haosul din învățământ a creat un efect de domino. Principalii factori de decizie - Guvernul, primul ministru, Ministerul Educației, inspectoratele școlare - nu au fost capabili să gestioneze începerea noului an școlar în siguranță și au aruncat întreaga responsabilitate pe umerii administrațiilor locale. Primăriile s-au văzut obligate să ia o poziție fermă și să acționeze rapid pentru a proteja elevii și cadrele didactice. La Slatina, situația este una fericită, problema fiind rezolvată prompt și eficient. La inițiativa primarului Emil Moț, echipa de consilieri locali a decis ca fiecare unitate de învățământ să primească bani pentru asigurarea necesarului de măști și materiale dezinfectante.