După ce și-a preluat lotul din terenul fostei unități militare și și-a achitat valoarea concesiunii, compania care va construi restaurantul din lanțul celebru face demersuri pentru ridicarea clădirii. „McDonald’s deja a ridicat certificatul de urbanism și trebuie să depună documentația pentru autorizația de construcție”, a declarat primarul Slatinei, Emil Moț.
Primăria Slatina a predat la începutul lunii către SC Premier Restaurant România SRL terenul concesionat în incinta fostei unități militare. Este vorba despre o suprafață de 3.443 metri pătrați, pe care va fi construit un local de alimentație publică. Compania a și plătit valoarea concesiunii stabilite în contractul semnat la sfârșitul lunii trecute, respectiv 396.000 euro.
Investitorul va construi un restaurant de peste 400 de metri pătrați, cu terasă, un loc de joacă și o zonă în care șoferii vor fi serviți direct la geamul mașinii.